Ghost Ship (2002)
“O echipa de recuperatori de vapoare primeste o oferta tentanta de a recupera o epava si anume linerul de lux Antonia Graza, fara a sti exact in ce anume se implica. Se pare ca cel care ii angajeaza este trimisul vaporului, fantoma care cauta noi victime. Echipajul de pe Arctic Warrior ajunge pe vaporul fantoma, care ii prinde intr-o capcana si apar o serie de evenimente neplacute, in urma carora supravietuieste o singura persoana.” ( via www.cinemarx.ro)
Ce e frumos în filmul realizat după povestirea lui Luciano Vincenzoni e că toate tristele peripeţii ale femeii sunt văzute de noi prin ochii acestui puşti care a fost la prea multe filme . Puşti care şi-o imaginează pe Malena în chip de Jane (el fiind Tarzan), de împărăteasă romană (el, gladiatorul), de victimă a atacurilor diligenţelor din Vestul Sălbatic. Prin intermediul copilului, spectatorul devine şi el un hăitaş al Malenei, privind-o printr-o crăpătură în casă, urmărind-o prin oraş, aflînd astfel adevărul despre această femeie pusă la zid de nişte bărbaţi comunitari jegoşi şi de nişte femei comunitare invidioase. Care sunt, de fapt, oameni ca oricare alţii
Maturizarea lui Renato, pecetluită cu vizita la bordel, de mînă cu tatăl său, pare că îi deschide acestuia poarta spre viaţă. În următoarea secvenţă, Malena este bătută de caţele oraşului şi alungată. Greu de înţeles, faptul că Renato nu-i sare în ajutor poate da indicii asupra laşităţii sexului tare în a cărui castă puştiul tocmai intrase. Dar Renato îşi părăseşte pentru o singură dată anonimatul şi o ajută pe femeie să-şi reîntîlnească soţul, care nu murise pe front şi care se întorsese după război acasă. Reunit undeva în afara oraşului, cuplul, de acum sărăcit, se reîntoarce, parcă nu pentru a regăsi viaţa de altădată, ci pentru a înfrunta spurcata gură a lumii. Foarte frumos filmat, într-o lumină galbenă care îngălbeneşte nostalgic şi marea (ca o fotografie învechită), filmul lui Tornatore se închide calm, după ce a narat bine o poveste în mai mulţi timpi, cu vocea din off a eroului ajuns acum om mare, care pe un ton uşor melodramatic spune că, deşi a iubit mai multe femei şi nu le-a ţinut minte, pe Malena nu a putut să şi-o scoată din cap. Dar filmul nu e melodramatic, poate şi pentru că viaţa eroinei, atît cît e surprinsă, nu e deloc edulcorată.
Adevăratul personaj pare însă să fie personajul colectiv, opinia publică gata să se sesizeze şi să apere moravurile. Tot oraşul alcătuieşte acest pestriţ personaj colectiv şi operatorul îi urmăreşte pe oameni prin piaţă, comentînd fiecare eveniment, bîrfind-o pe eroină într-un dialog perpetuu, tot mai acid. Acest personaj colectiv hotărăşte de fapt soarta Malenei, devenind răspunzător pentru căderea ei.
Prin Renato, regizorul critică bigotismul, ignoranţa şi răutatea care dintotdeauna sunt acumulate într-o colectivitate, dar tot prin Renato, prin impasibilitatea lui într-un moment crucial, umorile opiniei publice devin un dat.
Să nu uităm că evenimentele au loc din timpul războiului şi pînă la terminarea lui, cînd oamenii trec de la adoraţia faţă de Mussolini la recunoştinţa faţă de americanii eliberatori.
MALENA este o fabula emotionanta despre puterea imaginatiei si pericolele maturizarii. Tornatore vorbeste despre adolescenta – despre frumusete, sexualitate, razbunare, nebunia razboiului si dorinta de romantism care deschid ochii unui copil catre intelegerea dragostei si responsabilitatii.
